SARMANUL

O vijelie puternica tulbura linistea pe malul Siretului. Vantul increteste luciul apei si apleaca rachitele si plopii din zavoi. In vuietul vantului se aud cateva lovituri si un copac trosnind. Dupa cateva minute, acelasi zgomot insoteste un alt copac prabusit. Dupa cativa metri prin desisuri, langa copacii doborati, apare chipul pitoresc al unui satean care tine cu nonsalanta un topor agatat de brat. Se numeste Ioan, M.Ioan din Oniscani. Omul se tanguia ca ia si el niste lemn, pentru copii, ca viata e grea, ca vine iarna. Copiii stau in frig… daa’… daca tot suntem in zona, poate vrem o bucata de cas. Razesul nostru se lauda ca are o stana in apropiere si se ofera sa aduca niste cas. Refuzam politicos si anuntam ca nu suntem veniti de la nicio institutie in control, asa ca nu e nevoie sa ne dea nimic. Pe chipul taranului se citeste bucuria. Entuziasmat, explica faptul ca el lucreaza la directia apelor, la Serviciul de Gospodaririe a Apelor Bacau si ca el „are grija de zona asta”. Zice ca e loc de munca bun si ca domnul director Olaru e om serios.
Sarmanul om ne-a convins ca e „baiat bun” si chiar daca viata e grea si copii stau in frig, ne bucuram ca totusi incearca sa se descurce si el cum poate. Mai cu stana, mai cu serviciul, mai cu cativa copaci din lunca Siretului…