Editie de exceptie a Cupei Toamnei la Pescuit
Ediția a XI-a a Cupei Toamnei la Răpitor a fost una de excepție, depășind concursurile anterioare atât în ceea ce privește participarea cât și capturile. 24 de pescari s-au aliniat la start, remarcabilă fiind participarea prietenilor de la clubul Lamacarp (Covasna) și a celor din Onești și Piatra Neamț.
Lacul Bacău a oferit capturi numeroase, în cadrul manșei de concurs fiind prinși 48 de biban și 55 de știuci, după măsurare toți peștii fiind eliberați.
Mențiunile au fost câștigate de Sergiu Bălaș (243p.-14 bibani) și Ionuț Buganu (217p.-4 știuci & 1 biban).
Pe locul al III-lea s-a clasat Bogdan Șenchea cu 254p. prinzând 6 știuci.
Locul al II-lea i-a revenit lui Ștefan Geangalău, care a prins 7 știuci și un biban, totalizând 347p.
Cupa Toamnei 2018, dar și premiul pentru cea mai mare captură au fost câștigate de Gabriel Nistor (363p.), care a prins 5 știuci și 4 biban, marea captură fiind o știucă de 72 centimetri. Felicitări și mulțumiri participanților, sponsorului Delphin&FIN România, clubului Lamacarp, și prietenilor de la Asociația Pasionaților de Fotografie care au surprins în imagini derularea competiției.