MII DE EXEMPLARE DE PUIET DE CRAP DISTRUSE LA GALBENI

Sambata CRE a desfasurat o actiune pe lacul Racaciuni, ocazie cu care au fost descoperite plase de tip monofilament cu o lungime totala de peste 800 de metri, si au fost eliberate aproximativ 30 de kilograme de peste (video si info in articolul anterior). Actiunea s-a sfarsit in gura canalului de la Galbeni unde pescuiau aproximativ 15 pescari. Unii dintre ei nu detineau permise de pescuit ANPA si cei mai multi aveau in juvelnice, galeti si alte recipiente peste 100 de exemplare de crap la 40-50 g/bucata – puiet de crap cu varsta mai mica de un an. Unii din pescari au declarat foarte senin ca a doua zi sunt Floriile si vor sa manance peste.
In 800 m de plase au fost descoperiti 4 crapi cu greutatea de aprox. 300g/buc. care au fost eliberati, in timp ce pescarii au retinut peste 100 de exemplare de crap la 40g/buc. Este rezonabila constatarea ca impactul pe care pescuitul cu varga il are asupra fondului piscicol poate fi uneori mai mare decat impactul pescuitului cu plasele si intotdeauna cele doua se vor cumula, conducand la saracirea fondului piscicol.
Efortul de a explica pescarilor cu varga impactul dezastruos pe care il are retinerea pestilor sub dimensiuni se loveste de cele mai multe ori de reactii violente si justificari care fac intotdeauna referire la braconieri. Este important ca pescarii sa respecte reglementarile in vigoare (permise/dimensiuni minime pentru retinerea pestelui/perioada de prohibitie) pentru a permite organelor de control sa concentreze activitatea mai mult pe combaterea braconajului si astfel sa contribuie la protejarea fondului piscicol, care nu este un sac fara fund din care sa se poata lua la nesfarsit.
Activitatile de populare cu puiet de peste sunt ineficiente in fata comportamentului pescarilor care nu dau sansa pestilor sa creasca si sa se reproduca, numai in toamna anului 2011 si primavara 2012, pe canal la Galbeni pierzandu-se tone de puiet de crap.
Conform legii crapul poate fi retinut dupa dimensiunea de 35 cm – dimensiune la care reuseste sa se reproduca, astfel incat locul pestelui prins sa fie luat de cel putin alt exemplar. Nerespectarea dimensiunii minime pentru retinerea pestelui constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda intre 300 – 600 lei.
















