Ce este CRE?

Custodele ariilor de protecţie specială avifaunistică din cadrul sitului NATURA 2000 “Lacurile de acumulare Buhuşi – Bacău –Bereşti”.

Suntem voluntari ecologisti. Respectam natura, o protejam si va invitam sa faceti acelasi lucru.

Implica-te Contacteaza-ne

PASARI RAPITOARE PE LACUL RACACIUNI

CRE

DSC_8312

Codalb – Haliaeetus albicilla

Una dintre cele mai mari pasari rapitoare din Europa, acvila codalb are o anvergura a aripilor de pana la 2,5 metri. In jurul anului 1970 specia era pe cale de disparitie, in prezent efectivele inregistrand o revenire. Acesta este al doilea exemplar de codalb care a vanat in sezonul de iarna 2010 – 2011 pe lacurile de langa Bacau. Probabil cele doua acvile vor parasi zona atunci cand pasarile acvatice vor pleca spre nord.

Codalbul nu a fost inclus in fisa standard a sitului Natura 2000, desi pentru alte situri din Europa specia este mentionata chiar daca e vorba de un singur exemplar, in schimb specii precum cocorul Grus grus sunt specificate ca fiind prezente aici, desi singura observatie – 1 exemplar – a fost realizata in anul 1974 la Margineni. DSC_8209

Sorecar – Buteo buteo , Erete vanat – Circus cyaneus

Cand am facut fotografiile credeam ca un sorecar incearca sa vaneze un pescarus, ceea ce mi s-a parut cel putin ciudat. Dupa ce le-am descarcat am vazut ca era vorba de o lupta pentru controlul zonei, intre doua pasari rapitoare. Sorecarul a castigat, fapt evident din zambetul pe care il afiseaza in fotografia de mai jos.

Florin Feneru:
Cele doua fotografiate in zbor sunt o pereche de erete vanat (Circus cyaneus) si cred ca „lupta” pe care ai observat-o face parte din ritualul de imperechere. Zboruri spectaculoase, cu atacuri mimate si cu pasari cazand din cer inclestate una de alta pana in ultimul moment se vad si la ulii (Accipiter).

Deci sorecarul e de fapt femela de erete.

DSC_8220

DSC_8179

Nelipsiti de pe lac sunt gusterii de Gioseni. Bineinteles, in zona in care sunt ei nu se observa nicio pasare, iar pestii se zbat in plase monofilament. In lupta cu o criza eterna din capul lor, braconierii pun in practica invataturile strabunilor: pamant parjolit !. Cei doi discipoli ai lui Patzaichin sunt in mod cert paranormali, pentru ca in apropierea lor se produc frecvent descarcari electrice.

ELIBERARE PERMISE DE PESCUIT RECREATIV SPORTIV ANPA 2011

CRE

DSC_8145

Centrul Regional de Ecologie Bacau elibereaza permise de pescuit sportiv ANPA 2011, in baza Autorizatiei de pescuit recreativ sportiv nr.288/09.03.2011 eliberata de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
Permisele de pescuit sunt valabile in toate habitatele piscicole naturale.
Permisele de pescuit ANPA 2011 se elibereaza catre membrii CRE cu urmatoarele tarife ( cv.permis + viza membru):
a) valoare integrala: 50 lei / an;
b) valoare redusa: 20 lei / an (pensionari, elevi, studenti, persoane cu handicap);
Pentru a beneficia de reducere, persoanele in drept vor prezenta copie dupa talonul de pensie, certificatul de handicap, sau carnetul de elev/student vizat pe anul in curs.

Permisele de pescuit ANPA se elibereaza la cladirea debarcaderului de pe Insula de Agrement, Bacau:
LUNI 15.00 – 18.00
MARTI 09.00 – 12.00
MIERCURI 15.00 – 18.00
JOI 09.00 – 12.00
VINERI 15.00 – 18.00

Permisele ANPA 2011 sunt disponibile si se elibereaza in momentul achitarii.

Pe lacurile de pe Siret – Racaciuni, Beresti, Calimanesti, Doaga-Movileni, pe Dunare, Prut si in Marea Neagra, precum si pe Lacul Bacau – Bistrita si in alte zone de pescuit nu se percep taxe suplimentare.
Pentru Delta Dunarii si zonele de pescuit pentru care s-au eliberat autorizatii de pescuit recreativ sportiv este obligatorie respectarea regulamentului zonei. Pentru Delta Dunarii si anumite zone de pescuit, Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii si asociatiile de pescari pot percepe taxe de acces saptamanal/lunar/anual, avand obligatia de a incasa aceste taxe pe teren.
Pescarii sportivi trebuie sa prezinte in mod obligatoriu permisul de pescuit ANPA 2011.

IMG_0787

PASARI PE CURSUL BISTRITEI

CRE

DSC_7988
Rata mare (Anas platyrhynchos)- 4 perechi , Corcodel mic (Tachybaptus ruficollis)

In apropierea podului peste Bistrita dintre Racova si Blagesti sunt cantonate sute de exemplare de pasari acvatice dar si alte specii.
Desi zona nu este inclusa in perimetrul unei arii naturale protejate, fauna salbatica ofera un spectacol deosebit.
Pasarile traiesc intr-o armonie relativa cu pescarii sportivi care vin aici in numar mare, dar nu prea se inteleg cu mormanele de deseuri de pe maluri.
Si din pacate lumea povesteste ca ocazional mai dispare cate o lebada in oalele unor locuitori de prin Buhusi.

DSC_7880
Cocosar (Turdus pilaris)

DSC_8030
Lebada de vara (Cygnus olor)

DSC_8049
Rata mica (Anas crecca)

10 kg DE PUIET BRACONAT

CRE

10 kilograme de puiet de peste (beldita, caras, clean, babusca) braconat de pe baraj la Garleni. Vitejia apartine unei echipe de 7 braconieri, printre care si paznicul de la baraj, inarmati cu crasnice si lansete de japca. Sute de pesti prinsi intr-o singura zi, din pacate nici macar unul la dimensiunea minima legala.
Lacul Garleni este colmatat, in cea mai mare parte a lui adancimea apei fiind sub 1 metru. In fata barajului apa este mai adanca (4-5 m), astfel ca in timpul iernii pestii din lac se retrag aici, unde sunt usor de prins cu crasnice si la japca. Situatia este similara si pe lacul Lilieci.
Pe lacul Bacau am intalnit doi indivizi care pregateau siruri de copci pentru plase. In momentul in care i-am descoperit realizasera deja vreo 4 siruri de copci. Cei doi au abandonat topoarele si au fugit.
Ramane ca pescarii sportivi sa se intrebe, atunci cand vor iesi la pescuit, de ce nu trage pestele.

LEBEDE DE IARNA

CRE

DSC_6590

15 februarie 2011, Lacul Bacau – municipiul Bacau


In sezonul de iarna 2010-2011, Lacul Bacau a gazduit o populatie de 70-100 de lebede de iarna, pe toate lacurile din judet, populatia de lebede de iarna fiind de aproximativ 300-400 de exemplare.
Lebada de iarna Cygnys cygnus, este una din cele mai mari pasari acvatice care pot fi observate pe lacurile de langa Bacau, fiind putin mai mare in comparatie cu lebada de vara Cygnus olor. Pasarea are o anvergura obisnuita a aripilor de aproximativ 215 cm, si o greutate de 10-12 kg. In cazuri exceptionale anvergura aripilor poate ajunge la 270 cm si greutatea la 20 de kilograme.
Spre deosebire de lebada de vara, numita si lebada muta, lebedele de iarna emit un strigat rezonant, asemanator cu cel al unei trompete. O alta deosebire usor de observat intre cele doua specii o reprezinta culoarea ciocului, galben la lebedele de iarna si rosu la cele de vara. De la distanta acestea mai pot fi recunoscute si dupa postura dreapta a gatului.

Cygnus-cygnus

GALBEN – areal de cuibarit ALBASTRU – zone de iernare

Lebedele de iarna cuibaresc in extremitatea nordica a Europei, in trundra pe lacuri si in mlastini.Femela depune 4-7 oua, pe care le cloceste pentru o perioada de 36 de zile. Juvenilii se deosebesc prin culoarea cenusie a penajului. Lebedele devin complet albe dupa varsta de doi ani.
Primavara lebedele de iarna parasesc lacurile Bacaului pentru a ajunge in zonele de cuibarit.

DSC_7113

26 februarie 2011, Lacul Bacau – municipiul Bacau

RANGER @ 1 TV BACAU, SEZONUL 3

CRE

Dragi prieteni, incepand de marti, ora 19.30, pe postul local 1 TV Bacau, dam startul unui nou sezon al emisiunii „Ranger”. Si in acest an vom descoperi impreuna arii naturale protejate, vom lupta lupta pentru protectia mediului alaturi de ecologistii de la CRE si ne vom regasi in mijlocul naturii prin intermediul activitatilor de recreere si agrement.
Va asteptam alaturi de noi.

Gabriel Gritcu
Realizator

BRACONAJ LA HIDROCENTRALA GALBENI

CRE

DSC_6691

Canalul hidrocentralei de la Galbeni reprezinta una din cele mai braconate zone de pe Siret, braconierii din Gioseni intinzand zilnic plase aici. Braconierii sunt bine cunoscuti atat de catre politia din sat, cat si de lucratorii de la hidrocentrala, intre acestia fiind probabil incheiat un protocol de colaborare. Nu stim daca protocolul este scris, semnat si inregistrat la cele trei institutii, dar in mod cert, pe plan local, functioneaza.

Vineri 18.02.11 in jurul orei 17.00, o echipa a CRE a surprins un grup de 4 braconieri in fata hidrocentralei de la Galbeni. Braconierii au fugit si au abandonat una din cele doua plase, pe care tocmai o intinsesera peste canal. 3 dintre braconieri au fugit pe camp, in timp ce al patrulea a intrat in incinta si in cladirea hidrocentralei.
Echipa CRE a sesizat prin serviciul de urgenta 112 politia, un echipaj al postului de politie Gioseni venind la fata locului. Agentii de politie au ridicat plasele monofilament in vederea efectuarii de cercetari. Speram noi. Pentru ca nu au intocmit nici un act, nu au luat declaratii si nu au adresat intrebari paznicului sau angajatilor de la hidrocentrala.

DSC_6687

DSC_6693

CONDITIILE DE PRACTICARE A PESCUITULUI SPORTIV 2011

CRE

R_R0000019

Practicarea pescuitului recreativ/sportiv in habitatele piscicole naturale se face în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, cu modificările şi completările ulterioare, a Ordinului nr.15/20.01.2011 privind condiţiile de practicare a pescuitului recreativ/sportiv, regulamentul de practicare a pescuitului recreativ/sportiv, precum şi modelele permiselor de pescuit recreativ/sportiv.

– practicarea pescuitului sportiv in habitatele piscicole naturale se face in baza PERMISULUI ANPA (talonul anual) eliberat de catre ANPA sau de catre asociatiile de pescari sportivi, care au autorizatie de pescuit recreativ sportiv;
– asociatiile de pescari solicita eliberarea de autorizatii de pescuit recreativ/sportiv pentru una sau mai multe zone, depunand in acest sens la ANPA o documentatie de calificare;
– habitatele piscicole naturale au fost impartite, la nivel de judet, pe mai multe zone;
– pentru o singura zona de pescuit nu se poate elibera decat o singura autorizatie, unei singure asociatii de pescari;
– in fiecare zona de pescuit asociatia de pescari are obligatia de a amplasa panouri de marcare, de a asigura salubrizarea, de a organiza actiuni de control impreuna cu ANPA, politie, jandarmi etc, de a realiza populari si de a stabili un regulament propriu de pescuit.
– pentru accesul in zona de pescuit (in fiecare zona) asociatiile de pescari vor percepe un tarif de acces. Asociatiile pot opta sa nu perceapa acest tarif membrilor proprii, sau membrilor asociatiilor cu care sunt incheiate conventii de reciprocitate.
– tariful de acces se poate plati saptamanal, lunar sau anual. Valoarea tarifului e stabilita de fiecare asociatie de pescari, pentru fiecare zona in parte. ( orinetativ, aceste tarife vor varia astfel: 5-10 lei, tarif lunar: 10-15 lei, tarif anual: 20-40 lei);
– in zonele de pescuit pentru care nu se vor emite autorizatii asociatiilor de pescuit recreativ/sportiv, in lacurile de acumulare in care ANPA emite autorizatii de pescuit comercial (Racaciuni, Beresti, Calimanesti, etc.), in Dunare si in Marea Neagra, pescuitul se practica exclusiv in baza Permisului ANPA, fara plata altor tarife;
– in Delta Dunarii pescuitul se practica in baza permisului de pescuit eliberat de catre Administratia Rezervatiei Biosferei „Delta Dunarii”;

PE 14 FEBRUARIE la ANPA Filiala Moldova cu sediul in Galati asociatiile de pescari sportivi din zona au depus cereri pentru zonele de pescuit. Dosarele incomplete au fost respinse, iar in prezent cererile si dosarele sunt in curs de evaluare. In urma evaluarii, in cazul in care sunt mai multe cereri, zona de pescuit se atribuie asociatiei care are cel mai mare punctaj. Asociatiile care au in administrare arii naturale protejate au prioritate la emiterea autorizatiei de pescuit recreativ/sportiv pe zona de responsabilitate. (Decizia ANPA 116/28.01.2011, Art.13).

Dupa evaluare si dupa solutionarea eventualelor contestatii se vor elibera autorizatiile de pescuit pentru asociatii. Atunci se va stie ce asociatii activeaza in diferite zone, si se vor putea incheia conventii de reciuprocitate intre diferite asociatii. Abia dupa eliberarea autorizatiilor, asociatiile vor putea prelua Permisele ANPA, pentru a le distribui catre membrii proprii, sau alti solicitanti.

Documentul de mai jos reprezinta continutul Procesului Verbal de deschidere a cererilor pentru zonele de pe judetul Bacau. Informatiile sunt orientative si contin lista zonelor solicitate de fiecare asociatie. Zonele conform prevederilor mentionate mai sus.

PV BC

DESCOPERA LACUL BACAU

CRE

Clip video cu lebede realizat pe lacul Bacau si postate pe Youtube de catre „mistycsoul„.
E imbucurator faptul ca lumea isi face timp sa iasa pe malul lacului si sa admire natura.
Si Razvan Bibire a facut saptamana asta o plimbare in zona, dotat cu aparatul de fotografiat. Img. aici.
Ziarul de Bacau publica un articol despre bacauanii care au inceput sa descopere o noua zona de agrement si relaxare.

BIRDWATCHING PE LACUL BACAU

CRE

DSC_6533

Lacul Bacau – arie naturala protejata aflata pe raza orasului Bacau – este o zona deosebita unde pot fi observate mii de pasari salbatice din diferite specii, printre care unele dintre cele mai rare de pe continentul european.
Spre deosebire de anii trecuti, pe malurile lacului vin la aer si sa admire natura din ce in ce mai multi bacauani.

DSC_6548

Atmosfera limpede permite realizarea de fotografii de calitate, chiar si de catre amatori, pentru ca pe malul dinspre cartierul Serbanesti cat si in zona de acces de la podul cu lanturi – Calea Moldovei, pasarile se hranesc chiar in apropierea malurilor.

DSC_6651

Observatorii atenti pot zari in arborii din coada lacului, o acvila codalb care se pare ca a iernat aici, avand liniste si hrana suficienta.

DSC_6448

Pasionatii de natura, sau cei care doar vor sa iasa din casa intr-o locatie inedita, sunt bineveniti pe malul lacului Bacau.
Rugam vizitatorii sa pastreze linistea si curatenia, si sa nu se apropie de pasari la o distanta care le-ar putea deranja.
PS Nu uitati aparatele foto !

Contribuie la protectia naturii. CLICK aici pentru a sustine prezenta echipelor CRE pe teren.