Copiii de la scoala Maria Montessori pe lacul Bacau!
Elevii şcolii Maria Montessori din Bacău au avut parte de şcoala cu totul altfel. Insoţiţi de profesorii care au organizat deplasarea şi alături de părinţi, copiii au venit pe malul Lacului Bacău pentru a se plimba cu barca şi pentru a afla despre statutul de arie natural protejată a acestei zone. Deşi a fost pentru prima dată când au mers cu o barcă, cei mici au fost foarte curajoşi şi s-au bucurat din plin de plimbare, de vremea frumoasă, au ascultat cu plăcere ciripitul păsărelelor şi sunetul valurilor. Pentru voluntarii CRE a fost o plăcere să organizeze activitatea de azi împreună cu aceşti copii deosebiţi şi sperăm ca în viitor să avem şi alte ocazii pentru activităţi în natură cu elevii şcolii Maria Montessori.