Ce este CRE?

Custodele ariilor de protecţie specială avifaunistică din cadrul sitului NATURA 2000 “Lacurile de acumulare Buhuşi – Bacău –Bereşti”.

Suntem voluntari ecologisti. Respectam natura, o protejam si va invitam sa faceti acelasi lucru.

Implica-te Contacteaza-ne

PESCARAS ALBASTRU RANIT, DESCOPERIT LA INSULA DE AGREMENT

CRE

DSC_9220

Un exemplar de pescaras albastru (Alcedo atthis) a fost descoperit, incapabil sa zboare, in curtea Centrului de Cultura „George Apostu”, in apropierea Insulei de Agrement. Cei care au descoperit-o au anuntat Centrul Regional de Ecologie, astfel incat pasarea a fost preluata si transportata la Focsani, la centrul specializat pentru salvarea si ingrijirea animalelor salbatice. Pescarasul s-a recuperat rapid, in prezent fiind pregatit pentru a fi eliberat in natura.
Pescarasul albastru este o pasare de dimensiuni mici, viu colorata, care lasa o impresie puternica celui care o vede pentru prima data. Culorile variaza de la albastru si verde stralucitor, pana la portocaliu rosiatic. In Romania pasarea poate fi intalnita in tot timpul anului. Unele exemplare cuibaresc aici, sapand cuiburi in malurile naturale nisipoase, situate in lungul raurilor.
Pescarasul albastru se hraneste in special cu pesti de dimensiune mica pe care ii prinde plonjand de pe crengi situate deasupra apei, de unde pandeste prada. Se deplaseaza zburand rapid, de cele mai multe ori la inaltime mica.
Pescarasul este o specie sensibila, iernile geroase putand decima populatia.

img_4163_800px_20101027_1331716324

A INCEPUT REUMPLEREA LACULUI BACAU

CRE

DSC_5345

HIDROELECTRICA SA a finalizat lucrarile de pe canalul de fuga si canalul de aductiune al hidrocentralei Bacau II si a inceput manevre de umplere a lacului, incepand cu 3 noiembrie 2011. In vederea derularii interventiei, acumularea Bacau a fost golita in luna iunie 2011. Lucrarile au fost programate astfel incat lacul sa fie reumplut pana la sosirea sezonului rece, acesta reprezentand o zona de iernare si pasaj importanta pentru speciile de pasari acvatice.

DSC_5335

BRACONAJUL – MIJLOC DE CUNOASTERE SI PROTEJARE A FAUNEI SALBATICE

CRE

DSC_9044

Lacurile de pe cursul raului Bistrita si de pe Siret sunt situate pe un important culoar de migratie al pasarilor de apa. Spre sfarsitul toamnei pe aici trec in pasaj zeci de mii de pasari din numeroase specii, multe dintre acestea ramanand pana primavara.
Fenomenul prezinta un interes deosebit pentru specialistii si studentii bacauani, institutii si autoritati de profil, fotografi pasionati de viata salbatica, iubitori de natura, dar si pentru publicul larg. In asteptarea grupurilor de elevi si studenti insotiti de profesori de biologie, precum si a celorlalte categorii de privitori, spectacolul oferit de fauna salbatica si peisajele din aceste locuri sunt admirate zilnic de catre braconieri, in timp ce intind kilometri de plase monofilament.
Mentionam faptul ca plasele de pescuit stimuleaza hranirea speciilor de pasari scufundatoare, pasarile reusind sa se mentina sub apa in cautarea hranei pentru perioade mai lungi de timp.

„PROFESORII” IUBITORI DE NATURA

CRE

DSC_9138

Cei mai buni pescari bacauani vizeaza cu predilectie lacul Beresti, acesta adapostind o mare varietate de pesti, de toate marimile. Dar pentru a ajunge in cele mai bune zone de pescuit e nevoie de barcuta. Gonflabila sau de fibra, cu motor mai mare sau mai mic, dupa posibilitati.
PROBLEMA: singurul loc prin care pot fi lansate la apa ambarcatiunile pescarilor iscusiti este situat in zona din coada lacului, la Orbeni. Locul poate fi usor de recunoscut dupa zecile de gunoaie aruncate aici. Deseurile variaza de la PET-uri de bere, lasate de cei cu motoare pana in 10 CP, la sticle de vin – Murfatlar, Odobesti, Panciu – la alegere, acestea provenind de la cei cu motoare de la 10 la 50 CP, si culminand cu sticle de wisky si cutii de energizante, care provin de la vajnicii posesori ai motoarelor de peste 50 CP.
Printre acestea gasim la discretie ambalaje de la accesorii de pescuit, conserve, pahare de cafea, cutii de bere etc.
Prieteni, luati-o mai usor cand dati barcile la apa.
Aveti nitel grija ce lasati in urma, ca nu costa nimic !

PS. Weekendul acesta Liga Romana de Spinning a organizat un concurs pe beresti, barcile fiind lansate din zona susamintita. Pescarii veniti din toata tara au gasit locul curat si l-au lasat exact asa cum l-au gasit. Si au plecat impresionati de frumusetea peisajelor, intinderea si potentialul unui lac de top din Romania.

REZULTATELE CONCURSULUI si impresii despre lac si pescuit, aici.

DSC_9148

CONCURS DE SPINNING PE LACUL BERESTI

CRE

b1

In weekendul 29-30 octombrie 2011, Liga Romana de Spinning organizeaza Cupa Ligii pe lacul Beresti. Competitia se va desfasura in sistem „catch & release”, pe echipe formate din 2 concurenti ai aceluiasi club, care vor pescui exclusiv cu naluci artificiale, din barci individuale. Pestii prinsi se puncteaza prin masurare, fiind inregistrate doar capturile care depasesc dimensiunile minime legale pentru retinerea pestilor. (salaul-40cm, stiuca-40cm, somn-60cm, avat-30cm, biban-15cm).
Liga Romana de Spining este un organism care reuneaste toţi pescarii de spinning organizaţi în cluburi sportive şi care să vizeaza cresterea indicelui de performanta în fenomenul competiţional naţional. LRS are în componenţă 16 cluburi sportive de pescuit, cu activitate preponderentă sau exclusivă de spinning, reunind un număr de aproximativ 150 de sportivi legitimaţi.

Competitia organizata pe lacul Beresti este dedicata exclusiv membrilor Ligii.
Pentru detalii privind evenimentul, click aici.

b2
Sursa foto: www.lrs.ro

SOCIETATEA ORNITOLOGICA ROMANA LA BACAU

CRE

DSC_8956

Lacurile de pe raul Bistrita si Siret, prin concentrarile semnificative de pasari acvatice, prezinta interes pentru specialisti consacrati in domeniul ornitologiei. In zona desfasoara activitati si specialisti ai Societatii Ornitologice Romane. Doamna dr. Carmen Gaghe, presedinte al SOR, a fost prezenta saptamana aceasta in Bacau, pentru activitati de monitorizare pe lacurile Bacau, Galbeni si Racaciuni. In cursul anului 2011 au fost organizate mai multe astfel de vizite in teren, importante pentru inventarierea speciilor si evaluarea starii de conservare si a numarului de exemplare a speciilor de pasari din zona ariei naturale protejate

Societatea Ornitologica Romana (SOR) este o organizatie care deruleaza activitati pentru protectia pasarilor si naturii. SOR are acoperire nationala prin 3 birouri si o retea extinsa de colaboratori si voluntari. Organizatia este solicitata pentru a oferi consultanta la nivel local, regional si national in domeniul protectiei pasarilor si desfasoara o semnificativa activitate de lobby pe langa guvern si reprezentantii sai din teritoriu pentru respectarea si aplicarea legislatiei nationale de mediu si alinierea cu cea a Uniunii Europene.

DSC_8979

S-A CONSTITUIT ASOCIATIA DE DEZVOLTARE A ZONELOR PISCICOLE DIN JUDETUL BACAU

CRE

pp

La nivelul judetului Bacau, s-a constituit Asociatia de Dezvoltare a Zonelor Piscicole, structura ce are drept scop susţinerea dezvoltării durabile a zonelor piscicole din judeţul Bacău, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului Europei din 27 iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit.
Asociatia infiintata la initiativa Consiliului Judetean Bacau are sapte membri fondatori – ong-uri si societati comerciale -, si urmareaste printre altele realizarea urmatoarelor obiective: atragerea şi gestionarea de programe de finanţare destinate dezvoltării integrate a zonelor pescăreşti în conformitate cu prevederile Programului Operaţional pentru Pescuit, diversificarea si restructurarea activităţilor economice în scopul creării de locuri de muncă, susţinerea iniţiativelor locale în vederea valorificării produselor pescăreşti.

IMG_3006

Asociatia va derula inclusiv activitati privind promovare a turismului, a ecoturismului prin valorificarea tradiţiilor locale în domeniul pescuitului, sprijinirea infrastructurii şi serviciilor legate de turism, activităţi pentru protejarea mediului în zona de pescuit selectată pentru menţinerea atractivităţii acestuia, activităţi de promovare şi conştientizare a protecţiei mediului.
Centrul Regional de Ecologie Bacau s-a alaturat acestei initiative in calitate de membru fondator, din dorinta de a promova activitati privind pescuitul recreativ si sportiv la nivelul judetului Bacau, protejarea habitatelor piscicole naturale, dezvoltarea productiei de peste in amenajari piscicole, necesitatea constientizarii si protejarii pasarilor acvatice in zona amenajarilor piscicole.

IMG_0353

CINE STRIGA HOTII

CRE

toma

Braconajul piscicol generalizat face victime unde nu te astepti. Toma Neculai – personajul caruia i se datoreaza in mare masura situatia tragica de pe lacurile Racaciuni si Beresti – e afectat de faptul ca pe lacul Racaciuni se braconeaza. Promotorul pescuitului cu plase in judetul Bacau a ajuns sa nu mai aiba unde sa intinda plasele proprii, din cauza numarului mare de braconieri. Revoltat, da telefoane pentru a sesizeaza acest fapt. Omul care a starnit toti braconierii si a realizat liste intregi cu plasari pentru a le facilita accesul pe lacuri a ramas fara loc pe apa si fara peste in plase.

BRACONAJ PE SIRET LA PRAJESTI

CRE

O zona obscura de pe cursul raului Siret este la Prajesti. Statul a renuntat la autoritate aici, lunca Siretului fiind mosie privata.
Aici am gasit plase de ata de zeci de metri lungime, intinse ziua pe lumina. Am gasit mrene de 1.5 – 2 kg. Duminica utilajele care fac jaf in lunca erau parcate, dar urmele de senile duceau pana in mijlocul raului. Exploatarea balastului se efectueaza fara a respecta conditiile de autorizare. Problemele nu se opresc aici. Noaptea se braconeaza electric dintr-o barca de fibra care este permanent la apa.