Ce este CRE?

Custodele ariilor de protecţie specială avifaunistică din cadrul sitului NATURA 2000 “Lacurile de acumulare Buhuşi – Bacău –Bereşti”.

Suntem voluntari ecologisti. Respectam natura, o protejam si va invitam sa faceti acelasi lucru.

Implica-te Contacteaza-ne

LEBADA AFECTATA DE GER LA INSULA DE AGREMENT

CRE

IMG_3545
Marti 16 feb.10 paza Politiei Primariei de la Insula de Agrement au observat pe gheata o lebada afectata de ger, in pericol sa fie mancata de o haita de caini hoinari. Agentii de paza au preluat-o si ne-au anuntat. Este vorba de o lebada de vara de aproximativ 2-3 ani, slabita din cauza lipsei hranei. Lebada a fost transportata peste noapte la sediu si a fost hranita. Miercuri dimineata la ora 7.00 a fost transportata la Centrul Zonal pentru Ingrijirea si Tratamentul Animalelor Salbatice de la Focsani, pentru a primi ingrijire de specialitate.
Din pacate astfel de cazuri sunt relativ frecvente, in special in perioadele prelungite de ger cand lacurile sunt inghetate. Este normal ca animalele salbatice sa fie supuse unei selectii naturale,dar salvare pasarilor aflate in dificultate se impune, atunci cand este posibil, deoarece oricum sunt supuse unor riscuri suplimentare din partea cainilor hoinari, a braconierilor, dar si din partea vanatorilor care vaneaza rate in zonele unde apa este dezghetata, impiedicand astfel pasarile acvatice sa se odihneasca si sa se hraneasca.

REZULTATUL EVALUARII DOSARARULUI DE CANDIDATURA PENTRU SITUL NATURA 2000

CRE

Ministerul Mediului a publicat pe site raportul intermediar de evaluare privind atribuirea in custodie a ariilor naturale protejate, la nivel national. Comisia de evaluare pentru Regiunea Nord-Est intrunita in perioada 1-3.02.2010 la sediul ARPM Bacau a aprobat dosarul de candidatura al Centrului Regional de Ecologie Bacau privind custodia sitului Natura 2000 „Lacurile de acumulare Buhusi – Bacau – Beresti”.
pv

MINISTERUL MEDIULUI ATRIBUIE CUSTODIA LACURILOR PROTEJATE DE LANGA BACAU

CRE

Ministerul Mediului si Padurilor a anuntat deschiderea sesiunii de atribuire a custodiei ariilor protejate de interes national si comunitar. ANUNTUL PE SITE-UL MINISTERULUI. Elementul de noutate este acela ca, in conformitate cu OM nr.1533/2008, daca o arie protejata de interes national se suprapune cu Sit Natura 2000, custodia se acorda unui singur custode.
CRE exercita custodia lacurilor Lilieci, Bacau, Galbeni si Racaciuni. In situl NATURA 2000 „Lacurile de acumulare Buhusi – Bacau – Beresti” este inclus si lacul Beresti, care pana in prezent nu a avut custode, nici o institutie sau ONG nefiind interesat de administrarea acestei zone protejate.
CRE a depus dosarul de candidatura la Ministerul Mediului si Padurilor pentru atribuirea custodiei intregului sit, deci inclusiv a Lacului Beresti. Un obiectiv prioritar al programului de custodie il reprezinta, pe langa activitatile deja consacrate -monitorizare, salubrizare, paza, amenajari, activitati educationale si de informare -, dezvoltarea cercetarii stiintifice. Activitatea de cercetare stiintifica va fi coordonata de catre dl. dr.biolog Florin FENERU si doamna biolog Olga AXINTE.
Dosarele de custodie sunt evaluate la sediile Agentiilor Regionale pentru Protectia Mediului – in cazul nostru ARPM Bacau – de catre o comisie formata din 2 reprezentanti ai ministerului, 1 reprezentant al ARPM, 1 reprezentant al Garzii de Mediu, 1 reprezentant al Academiei Romane, 1 reprezentant al ONG-urilor si 1 reprezentant al Ministerului Agriculturii.

ISTORIA EXERCITARII CUSTODIEI
– 2004 Lacurile Lilieci Bacau Galbeni Racaciuni si Beresti sunt desemnate arii naturale protejate de interes national
– 2005 Directia Silvica Bacau preia in custodie Lacul Lilieci;
– 2005 Vanatorul si Pescarul Sportiv (ESSOX SRL – dl. Sosu) preia Bacaul,lacul Galbeni, Racaciuni si Beresti;
– 2006 VPS renunta la custodia lacurilor Bacau Galbeni Racaciuni si Beresti;
– 2006 CRE preia lacul Bacau, Galbeni si Racaciuni;
– 2006 nu este nici un solicitant pentru Lacul Beresti;
– 2007 Lacurile sunt incluse intr-un singur sit de interes comunitar inclus in Reteaua NATURA 2000
– 2008 Directia Silvica renunta la Lilieci;
– 2008 CRE preia lacul Lilieci;
– 2008 nu este nici un solicitant pentru Lacul Beresti;
– 2010 Ministerul Mediului scoate spre administrare in mod unitar cele 5 lacuri;
– 2010 CRE e singurul solicitant pentru exercitarea custodiei;

LEBADA DE VARA AFECTATA DE GER

CRE

IMG_3281
Temperaturile extrem de scazute din ultimele saptamani au afectat pasarile salbatice ramase in zona noastra pentru iernare. Daca majoritatea adultilor au migrat spre sud, unele exeplare tinere au fost surprinse de ger. Este cazul unui pui de lebada de vara gasit sapatamana trecuta de catre un pescar pe lacul Bacau. Puiul era degerat si nu se putea misca. Pasarea a fost adusa la tabara. La indicatiile specialistilor de la Centrul Zonal pentru Ingrijirea si Tratamentul Animalelor Salbatice din Focsani, am hranit pasarea cu vitamine si peste. Pentru cateva zile lebada a fost gazduita si ingrijita de catre Directia Sanitar Veterinara Bacau. Desi era foarte slabit cand a fost adus, dupa aproape o saptamana pasarea s-a hranit singura cu peste. Deoarece o parte a labei drepte afectata de ger nu s-a refacut, exista riscul ca pasarea sa necesite o interventie chirurgicala de specialitate, asa ca va fi transporta la Centrul din Focsani. Revenim cu detalii.
IMG_3283

2% PENTRU CRE

CRE

INSTRUCTIUNI DE FOLOSIRE:
* orice persoana care a obtinut venituri din salarii in cursul anului 2009, poate directiona 2% din impozit catre CRE. Suma directionata prin aceasta metoda a fost deja retinuta de catre stat, prin impozitul pe venit (16%), deci gestul nu afecteaza cu nimic bugetul personal.
* pentru a directiona 2% din impozitul pe venit, trebuie completata fisa de mai jos cu datele personale, semnatura si data. Fisa se depune la sediul administratiei financiare de care apartine contribuabilul. Nu sunt necesare alte documente ( fisa fiscala, act de identitate …)
* Va rugam sa listati si sa completati fisa, pentru a acorda sprijin direct activitatilor desfasurate de voluntarii Centrului Regional de Ecologie. Puteti depune personal fisa la administratia financiara, sau o puteti transmite pe fax – 0234-524-871 sau scanata pe contact@naturabacau.ro.
Multumim.
CRE 2 la suta 2009

VANATOARE SI BRACONAJ LA SPECII PROTEJATE

CRE

IMG_0576

Odata cu inceperea sezonului de vanatoare la rate, malurile lacului Racaciuni s-au transformat intr-un front de lupta(FOTO SUS). Pe marginea drumului pot fi gasite sute de tuburi de cartuse de vanatoare goale. In urma unei actiuni de monitorizare derulata sambata 2 decembrie 2009, de pe doar 50 de metri de drum am adunat 56 de tuburi de cartuse goale si 2 cartuse de vanatoare de calibru 12 mm netrase, pe care le-am predat ulterior Serviciului AEST din cadrul IPJ Bacau.
Vanatorii pot impusca legal (???!?!) aproximativ 3 specii de pasari acvatice prezente pe Lacul Racaciuni, specii precum lisita, rata mare, rata mica, rata motata, etc. Problema e ca pe lac au fost semnalate peste 160 de specii de pasari, majoritatea fiind interzise la vanatoare.
Teoretic vanatorii trebuie sa cunoasca speciile pe care le pot impusca. Practic, ei trag in tot ce misca. De cele mai multe ori gestul este refelx si nu da timp pentru identificare. Dealtfel e foarte dificil chiar si cu determinatorul de pasari in mana sa stabilesti ce specie ai in fata.
Cazurile de braconaj la vanatoare sunt din ce in ce mai frecvente. In urma cu aproximativ 1 luna Mihai R. – surprins de CRE si jandarmerie pe 14 mai 2009 pescuind pe Racaciuni in prohibitie cu 9 lansete, a fost surprins de jandarmerie pe cursul Bistritiei, intre Lilieci si Lacul Bacau, avand asupra sa fazani impuscati fara autorizatie.
In urma cu aprox 2 luni nea Nelu de la Orbeni – braconierul nr.1 din coada lacului – s-a laudat ( pt. ca braconierii nu se pot abtine ) ca a impuscat o vidra. Vidra respectiva fusese semanlata in zona de catre pescari, si este o specie interzisa la vanatoare. Dupa ce s-a laudat nea Nelu, vidra nu a mai fost observata.
Ca si la pescuit, de cele mai multe ori braconierii vanatori scapa. Relevant este cazul preotului din Caiuti (FOTO JOS) prins de pescari la Sascut cand a impuscat un pui de lebada. Politia a demarat ancheta. Pasarea impuscata a fost trimisa la Directia Sanitar Veterinara pentru expertiza (???!!). Din DSV, in loc de o lebada impuscata a iesit o gasca de casa cu gatul rupt. Astfel, in urma „schimbului de victime” popa din Caiuti predica in continuare milostivenia.
Nu mai relatez alte intamplari legate de braconaj la vanatoare, dar fenomenul este mai accentuat si cu consecinte mult mai grave decat braconajul la pescuit.

popa 1

VIDRA DE LA LILIECI

CRE

Vidra pe Bistrita from gabigritcu on Vimeo.

In articolul anterior mentionam o vidra la Lilieci. Din pacate pe 25 decembrie cand am facut observatia nu am reusit sa o filmam. Pe 30 decembrie am amplasat un adapost camuflat pe malul unde o vazusem. Si am reusit sa o filmam. Am fotografiat/filmat si o gramada de pasari, dar am bagat doar foto in materialul asta.PLS IDENTIFICARE LA RATA DE LA SEC 30.
In documentatia intocmita de muzeul de stiintele naturii din Bacau in 2002, este semnalata prezenta vidrelor pe Lilieci, Galbeni si Racaciuni. Nu stiu ce dinamica au populatiile acestea, evident izolate, pentru ca fiecare din lacuri – cu exceptial L.Galbeni care nu mai exista – sunt lacuri inconjurate cu diguri de beton si sparge-val care au intr-un capat o hidrocentrala si in celalalt capat un baraj inalt de zeci de metri. Daca habitatul nu ar fi atat de fragmentat probabil am putea vedea vidre si pe Lacul Bacau – situat pe Bistrita intre Lilieci si Galbeni – adica intre doua areale in care specia a fost semnalata -. Ar fi interesant sa vedem cercetari recente si fundamentate cu observatii pe teren pe aceasta problematica, mai ales ca in Bacau avem si Complex muzeal de stiintele naturii, si Facultate de Stiinte la Universitate cu sectii de Ecologie si Biologie.
Pana atunci ramane sa citim doar studii de impact prin care se demonstreaza stiintific prin metodologia copy/paste ca balastierele din albiile minore si lunca inundabila nu au impact negativ.
In Noul An ii urez succes vidrei noastre sa scape de plasele monofilament puse de taranii din Itesti, sa nu se intalneasca pe mal cu cei 7 caini dezlegati mereu de la stana amplasata in arie cu vreo 500 de metri mai la nord de locul unde am facut observatia, sa nu fie vazuta de vajnicii vanatori mereu cu rachiul in cap, dispusi oricand sa-si demonstreze vitejia si barbatia – traditia don’le, nu intelegeti voi!. Ii doresc sa nu mai inoate printre tone de PET-uri si deseuri venite de pe malul Itestiului sau din amonte – via Izvorul Muntelui -.
In 2010 ii mai urez vidrei sa se roage ca Directia Apelor si APM-ul sa nu autorizeze exploatarea de agregate minerale exact de unde am vazut-o. Vedeti ACORDUL DE MEDIU nr.1 din 22.01.2008 emis de catre APM Bacau pt balastiera SC ANDRA SRL, emis pentru un perimetru situat cam 250 de metri nord-est de locul in care am filmat. Dupa cum era de asteptat documentatia a fost realizata de catre Complexul Muzeal de Stiintele Naturii „Ion Borcea” din Bacau si a fost avizata de catre Academia Romane. Daca vidra noastra ar citi cu atentie Acordul la capitolul privind protectia biodiversitatii ar afla ca „Habitatele şi biocenozele existente pe amplasamentele destinate excavării sunt total diferite de cele existente în sfera de influenţă a lacurilor de acumulare, pe acest perimetru nu sunt întâlnite decât accidental speciile care au impus, prin prezenţa lor, decretarea lacurilor de acumulare ca Arii de Protecţie Specială Avifaunistice iar depărtarea faţă de acestea permite aprecierea că activitatea de extracţie a agregatelor nu va afecta viaţa speciilor din perimetrul ariei protejate.”
Tot pentru Noul An ii urez vidrei de la Lilieci sa reuseasca sa escaladeze barajul din aval sau hidrocentrala din amonte in cautarea unei companii agreabile si datatoare de viata.

La Multi Ani ! Un An Nou mai bun !

Iulian Chicu – Biban

CRE

la copca

La nea Nicu, la „cocoase”, gheata de 7-10 cm, biban si de 0,3 kg, data:27.12.09. Plouase la inceput cu draci, iar dupa aceea se transformase in lapovita, care a dat in ninsoare. Vizibilitatea se redusese pana la 50m (la un moment dat).Abia am reusit sa ies de pe drumurile alea, ca se depusese zapada de 20 cm, in 2 ore.